Easter 1916
I have met them at close of day
Coming with vivid faces
From counter or desk among grey
Eighteenth-century houses.
I have passed with a nod of the head
Or polite meaningless words,
Or have lingered awhile and said
Polite meaningless words,
And thought before I had done
Of a mocking tale or a gibe
To please a companion
Around the fire at the club,
Being certain that they and I
But lived where motley is worn:
All changed, changed utterly:
A terrible beauty is born.
That woman's days were spent
In ignorant good-will,
Her nights in argument
Until her voice grew shrill.
What voice more sweet than hers
When, young and beautiful,
She rode to harriers?
This man had kept a school
And rode our wingèd horse;
This other his helper and friend
Was coming into his force;
He might have won fame in the end,
So sensitive his nature seemed,
So daring and sweet his thought.
This other man I had dreamed
A drunken, vainglorious lout.
He had done most bitter wrong
To some who are near my heart,
Yet I number him in the song;
He, too, has resigned his part
In the casual comedy;
He, too, has been changed in his turn,
Transformed utterly:
A terrible beauty is born.
Hearts with one purpose alone
Through summer and winter seem
Enchanted to a stone
To trouble the living stream.
The horse that comes from the road.
The rider, the birds that range
From cloud to tumbling cloud,
Minute by minute they change;
A shadow of cloud on the stream
Changes minute by minute;
A horse-hoof slides on the brim,
And a horse plashes within it;
The long-legged moor-hens dive,
And hens to moor-cocks call;
Minute by minute they live:
The stone's in the midst of all.
Too long a sacrifice
Can make a stone of the heart.
O when may it suffice?
That is Heaven's part, our part
To murmur name upon name,
As a mother names her child
When sleep at last has come
On limbs that had run wild.
What is it but nightfall?
No, no, not night but death;
Was it needless death after all?
For England may keep faith
For all that is done and said.
We know their dream; enough
To know they dreamed and are dead;
And what if excess of love
Bewildered them till they died?
I write it out in a verse –
MacDonagh and MacBride
And Connolly and Pearse
Now and in time to be,
Wherever green is worn,
Are changed, changed utterly:
A terrible beauty is born.
September 25, 1916
1916 de Paști
I-am întâlnit spre seară
Plini de viață- venind de la muncă
Își croiau drum spre casă
Printre case cenușii și vechi.
I-am salutat politicos plecându-mi capul
Cu vorbe simple lipsite de-nțeles,
Sau m-am oprit pentru o clipă și le-am zis
Cuvinte simple lipsite de-nțeles,
Gândindu-mă mai întâi de toate
La o satiră sau la o glumă poate
Pe placul unui amic de-al meu
In clubul nostru, lângă foc,
Fiind sigur că noi toți trăit-am
Într-o lume de paiațe și nebuni:
Ce-a fost mai ieri, azi nu mai este
Căci s-a născut cumplită frumusețe.
Acea femeie își petrecea
În nepăsare-viața,
Și nopțile în sfezi aprinse
Până ce vocea i se ascuțea.
Ce voce dulce-n tinerețe mai avea
Și-așa frumoasă cum era
La vânătoare călare cu câinii pleca.
Acest om a-ntemeiat o școală
Pe-un cal înaripat încălecase;
Celălalt, bunul său prieten
Mereu în al său ajutor venea-
Se pare c-ar fi ajuns cineva,
Atât de sensibilă firea-i părea
Și-atât de brav și blând gândul.
Un altul avea o patimă- beția;
Și un încrezut nărod era.
Mult rău însă a facut unor ființe
Atât de dragi mie.
Dar înca îl mai cânt și-acum
Căci a jucat și el un rol
În astă comedie,
Ce-a fost mai ieri, azi nu mai este
Căci s-a născut cumplită frumusețe.
Inimi a căror țintă una-i
Din vară până-n iarnă par
A se-ncânta de-o piatră
Să tulbure a vieții soartă.
Calul ce vine de la drum
Călărețul, păsările-n cârd
Iși croiesc zbor printre nori
Schimbându-se cu fiece clipă
Pe care o trăiesc.
Așa umbra unui nor în apa unui râu
Cu fiece clipă trecută se schimbă
Mereu.
Se strigă leșițile între ele și tresar
Clipită de clipită:
Piatra rămânând neclintită.
Un mare sacrificiu,
O inimă-n piatră poate preface.
Oh, oare când va fi de-ajuns?
Dumnezeu știe; însă a noastră datorie-i
De-ai păstra treji, în amintire
Și de-a rosti în şoaptă,
Precum mama ce-și leagănă pruncul,
Nume dupa nume,
Căci neîncetat au alergat
Până ce sufletul și-au dat.
Ce poate fi acesta dacă nu apus?
Au nu! Nu noapte, moarte poate;
Sau să fi fost acesta
Un sfârșit deșart?
Anglia își va păstra poate cuvântul
Pentru tot ce s-a făcut și spus.
Noi al lor vis îl știm; de-ajuns
Să știm că au visat și nu mai sunt;
Și dacă din prea multă dragoste
La viața-n schimb au renunțat?
O spun acum în vers
MacDonagh și MacBride
Și Connolly și Pearse
Azi și mereu de-acum,
Oriunde verdele e lege
Ce-au fost mai ieri, azi nu mai sunt
Cumplită frumusețe s-a născut.
Easter 1916
I have met them at close of day
Coming with vivid faces
From counter or desk among grey
Eighteenth-century houses.
I have passed with a nod of the head
Or polite meaningless words,
Or have lingered awhile and said
Polite meaningless words,
And thought before I had done
Of a mocking tale or a gibe
To please a companion
Around the fire at the club,
Being certain that they and I
But lived where motley is worn:
All changed, changed utterly:
A terrible beauty is born.
That woman's days were spent
In ignorant good-will,
Her nights in argument
Until her voice grew shrill.
What voice more sweet than hers
When, young and beautiful,
She rode to harriers?
This man had kept a school
And rode our wingèd horse;
This other his helper and friend
Was coming into his force;
He might have won fame in the end,
So sensitive his nature seemed,
So daring and sweet his thought.
This other man I had dreamed
A drunken, vainglorious lout.
He had done most bitter wrong
To some who are near my heart,
Yet I number him in the song;
He, too, has resigned his part
In the casual comedy;
He, too, has been changed in his turn,
Transformed utterly:
A terrible beauty is born.
Hearts with one purpose alone
Through summer and winter seem
Enchanted to a stone
To trouble the living stream.
The horse that comes from the road.
The rider, the birds that range
From cloud to tumbling cloud,
Minute by minute they change;
A shadow of cloud on the stream
Changes minute by minute;
A horse-hoof slides on the brim,
And a horse plashes within it;
The long-legged moor-hens dive,
And hens to moor-cocks call;
Minute by minute they live:
The stone's in the midst of all.
Too long a sacrifice
Can make a stone of the heart.
O when may it suffice?
That is Heaven's part, our part
To murmur name upon name,
As a mother names her child
When sleep at last has come
On limbs that had run wild.
What is it but nightfall?
No, no, not night but death;
Was it needless death after all?
For England may keep faith
For all that is done and said.
We know their dream; enough
To know they dreamed and are dead;
And what if excess of love
Bewildered them till they died?
I write it out in a verse –
MacDonagh and MacBride
And Connolly and Pearse
Now and in time to be,
Wherever green is worn,
Are changed, changed utterly:
A terrible beauty is born.
September 25, 1916
1916 de Paști
I-am întâlnit spre seară
Plini de viață- venind de la muncă
Își croiau drum spre casă
Printre case cenușii și vechi.
I-am salutat politicos plecându-mi capul
Cu vorbe simple lipsite de-nțeles,
Sau m-am oprit pentru o clipă și le-am zis
Cuvinte simple lipsite de-nțeles,
Gândindu-mă mai întâi de toate
La o satiră sau la o glumă poate
Pe placul unui amic de-al meu
In clubul nostru, lângă foc,
Fiind sigur că noi toți trăit-am
Într-o lume de paiațe și nebuni:
Ce-a fost mai ieri, azi nu mai este
Căci s-a născut cumplită frumusețe.
Acea femeie își petrecea
În nepăsare-viața,
Și nopțile în sfezi aprinse
Până ce vocea i se ascuțea.
Ce voce dulce-n tinerețe mai avea
Și-așa frumoasă cum era
La vânătoare călare cu câinii pleca.
Acest om a-ntemeiat o școală
Pe-un cal înaripat încălecase;
Celălalt, bunul său prieten
Mereu în al său ajutor venea-
Se pare c-ar fi ajuns cineva,
Atât de sensibilă firea-i părea
Și-atât de brav și blând gândul.
Un altul avea o patimă- beția;
Și un încrezut nărod era.
Mult rău însă a facut unor ființe
Atât de dragi mie.
Dar înca îl mai cânt și-acum
Căci a jucat și el un rol
În astă comedie,
Ce-a fost mai ieri, azi nu mai este
Căci s-a născut cumplită frumusețe.
Inimi a căror țintă una-i
Din vară până-n iarnă par
A se-ncânta de-o piatră
Să tulbure a vieții soartă.
Calul ce vine de la drum
Călărețul, păsările-n cârd
Iși croiesc zbor printre nori
Schimbându-se cu fiece clipă
Pe care o trăiesc.
Așa umbra unui nor în apa unui râu
Cu fiece clipă trecută se schimbă
Mereu.
Se strigă leșițile între ele și tresar
Clipită de clipită:
Piatra rămânând neclintită.
Un mare sacrificiu,
O inimă-n piatră poate preface.
Oh, oare când va fi de-ajuns?
Dumnezeu știe; însă a noastră datorie-i
De-ai păstra treji, în amintire
Și de-a rosti în şoaptă,
Precum mama ce-și leagănă pruncul,
Nume dupa nume,
Căci neîncetat au alergat
Până ce sufletul și-au dat.
Ce poate fi acesta dacă nu apus?
Au nu! Nu noapte, moarte poate;
Sau să fi fost acesta
Un sfârșit deșart?
Anglia își va păstra poate cuvântul
Pentru tot ce s-a făcut și spus.
Noi al lor vis îl știm; de-ajuns
Să știm că au visat și nu mai sunt;
Și dacă din prea multă dragoste
La viața-n schimb au renunțat?
O spun acum în vers
MacDonagh și MacBride
Și Connolly și Pearse
Azi și mereu de-acum,
Oriunde verdele e lege
Ce-au fost mai ieri, azi nu mai sunt
Cumplită frumusețe s-a născut.