MOTANUL ȘI LUNA | Yeats Reborn

02.06.2015 Translation Category Theatre Language: Romanian

Author: Liliana Pop

The Cat and the Moon

1926

to John Masefield

Persons in the Play

A Blind Beggar

A Lame Beggar

Three Musicians

Scene. – The scene is any bare place before a wall against which stands a patterned screen, or hangs a patterned curtain suggesting Saint Colman’s Well. Three Musicains are sitting close to the wall, with zither, drum, and flute. Their faces are made up to resemble masks.

First Musician [singing].

The cat went here and there

And the moon spun round like a top,

And the nearest kin of the moon,

The creeping cat, looked up.

Black Minnaloushe stared at the moon,

For, wander and wail as he would,

The pure cold light in the sky

Troubled his animal blood.

[Two beggars enter – a blind man with a lame man on his back. They wear grotesque masks. The

Blind Beggar is counting the paces.

Blind Beggar. One thousand and six, one thousand and

seven, one thousand and nine. Look well now, for

we should be in sight of the holy well of Saint

Colman. The beggar at the crosroads said it was

one thousand paces from where he stood and a few

paces over. Look well now, can you see the big as

tree that’s abouve it?

Lame Beggar [getting down]. No, not yet.

Blind Beggar. Then we must have taken a wrong turn;

flighty you always were, and maybe before the day

is over you will have me drowned in Kiltartan River

or maybe in the sea itself.

Lame Beggar. I have brought you the right way, but

you are a lazy man, Blind Man, and you make very

short strides.

Blind Beggar. It’s great daring you have, and how could

I make a long stride and you on my back from the

peep o’day?

Lame Beggar. And maybe the beggar of the cross-roads

was only making it up when he said a thousand

paces and a few paces more. You and I, being beggars,

know the way of beggars, and maybe he never paced

it at all, being a lazy man.

Blind Beggar. Get up. It’s too much talk you have.

Lame Beggar [getting up]. But as I was saying he being a

lazy man – O, O, O, stop pinching the calf of my

leg and I’ll not say another word till I’m spoke to.

[They go round the stage once, moving to drum-taps, and as they move the following song is sung.]

First Musician [singing]

Minnaloushe runs in the grass

Lifting his delicate feet

Do you dance, Minnaloushe, do you dance?

When two close kindred meet

What better than call a dance?

Maybe the moon may learn,

Tired of that courtly fashion,

A new dance turn.

Blind Beggar. Do you see the big ash-tree?

Lame Beggar. I do then, and the wall under it, and the

flat stone, and the things upon the stone; and here

is a good dry place to kneel in.

Blind Beggar. You may get down so. [Lame beggar gets

down.] I begin to have it in my mind that I am a

great fool, and it was you who egged me on with

your flighty talk.

Lame Beggar. How should you be a great fool to ask the

saint to give you back your two eyes?

Blind Beggar. There is many gives money to a blind

man and would give nothing but a curse to a whole

man, and if it was not for one thing – but no matter

anyway.

Lame Beggar. If I speak out all that’s in my mind you

won’t take a blow at me at all?

Blind Beggar. I will not this time.

Lame Beggar. Then I’ll tell you why you are not a great

fool. When you go out to pick up a chicken, or

maybe a stray goose on the road, or a cabbage from

a neighbour’s garden, I have to go riding on your

back; and if I want a goose, or a chicken, or a

cabbage, I must have your two legs under me.

Blind Beggar. That’s true now and if we were whole

men and went different ways, there’d be as much

again between us.

Lame Beggar. And your own goods keep going from

you because you are blind.

Blind Beggar. Rogues and thieves ye all are, but there

are some I may have my eyes on yet.

Lame Beggar. Because there’s no one to see a man slip-

-ping in at the door, or throwing a leg over the wall

of a yard, you are a bitter temptation to many a

poor man, and I say it’s not right, it’s not right at

all. There are poor men that because you are blind

will be delayed in Purgatory.

Blind Beggar. Though you are a rogue, Lame Man,

maybe you are in the right.

Lame Beggar. And maybe we’ll see the blessed saint this

day, for there’s an odd one sees him, and maybe that

will be a grander thing than having my two legs,

though legs are a grand thing.

Blind Beggar. You’re getting flighty again, Lame Man;

what could be better for you than to have your two

legs?

Lame Beggar. Do you think now will the saint put an

ear on him at all, and we without an Ave or a Pater-

noster to put before the prayer or after the prayer?

Blind Beggar. Wise though you are and flighty though

you are, and you throwing eyes to the right of you

and eyes to the left of you, there’s many a thing you

don’t know about the heart of man.

Lame Beggar. But is stands to reason that he’d be put

out and he maybe with a great liking for the Latin.

Blind Beggar. I have it in mind that the saint will be

better pleased at us not knowing a prayer at all, and

that we had best say what we want in plain language.

What pleasure can he have in all that holy company

kneeling at his well on holidays and Sundays, and

they as innocent maybe as himself?

Lame Beggar. That’s a strange thing to say, and do you

say it as I or another might say it, or as a blind man?

Blind Beggar. I say it as a blind man, I say it because

since I went blind in the tenth year of my age, I have

been hearing and remembering the knowledges of

the world.

Lame Beggar. And you who are a blind man say that

a saint, and he living in a pure well of water, would

soonest be talking with a sinful man.

Blind Beggar. Do you mind what the beggar told you

about the holy man in the big house at Laban?

Lame Beggar. Nothing stays in my head, Blind Man.

Blind Beggar. What does he do but go knocking about

the roads with an old lecher from the county of

Mayo, and he a woman-hater from the day of his

birth! And what do they talk of by candle-light and

by daylight? The old lecher does be telling over all

the sins he committed, or maybe he never committed

at all, and the man of Laban does be trying to head

him off and quiet him down that he may quit

telling them.

Lame Beggar. We have great wisdom between us, that’s

certain.

Blind Beggar. Now the Church says that it is a good

thought, and a sweet thought, and a comfortable

thought, that every man may have a saint to look

after him, and I, being blind, give it out to all the

world that the bigger the sinner the better pleased

is the saint. I am sure and certain that Saint Colman

would not have us two different from what we are.

Lame Beggar. I’ll not give in to that, for as I was saying,

he has a great liking maybe for the Latin.

Blind Beggar. Is it contradicting me you are? Are you

in reach of my arm? [swinging stick].

Lame Beggar. I’m not, Blind Man, you couldn’t touch

me at all; but as I was saying –

First Musician [speaking]. Will you be cured or will you

be blessed?

Lame Beggar. Lord save us, that is the saint’s voice and

we not on our knees. [They kneel.

Blind Beggar. Is he standing before us, Lame Man?

Lame Beggar. I cannot see him at all. It is in the ash-tree

he is, or up in the air.

First Musician. Will you be cured or will you be

blessed?

Lame Beggar. There he is again.

Blind Beggar. I’ll be cured of my blindness.

First Musician. I am a saint and lonely. Will you be-

come blessed and stay blind and we will be together

always?

Blind Beggar. No, no, your Reverence, if I have to

choose, I’ll have the sight of my two eyes, for those

that have their sight are always stealing my things

and telling me lies, and some maybe that are near

me. So don’t take it bad of me, Holy Man, that I

ask the sight of my two eyes.

Lame Beggar. No one robs him and no one tells him

lies; it’s all in his head, it is. He’s had his tongue on

me all day because he thinks I stole a sheep of his.

Blind Beggar. It was the feel of his sheepskin coat put

it into my had, but my sheep was black, they say,

and he tells me, Holy Man, that his sheepskin is of

the most lovely white wool so that it is a joy to be

looking at it.

First Musician. Lame Man, will you be cured or will

you be blessed?

Lame Beggar. What would it be like to be blessed?

First Musician. You would be of the kin of the blessed

saints and of the martyrs.

Lame Beggar. Is it true now that they have a book and

that they write the names of the blessed in that

book?

First Musician. Many a time I have seen the book, and

your name would be in it.

Lame Beggar. It would be a grand thing to have two legs

under me, but I have it in my mind that it would be

a grander thing to have my name in that book.

First Musician. It would be a grander thing.

Lame Beggar. I will stay lame, Holy Man, and I will be

blessed.

First Musician. In the name of the Father, the Son and

the Holy Spirit I give this Blind Man sight and I

make this Lame Man blessed.

Blind Beggar. I see it all now, the blue sky and the big

ash-tree and the well and the flat stone, – all as I

have heard the people say – and the things the pray-

ing people put on the stone, the beads and the

candles and the leaves torn out of prayer-books, and

the hairpins and the buttons. It is a great sight and

a blessed sight, but I don’t see yourself, Holy Man

– is it up in the big tree you are?

Lame Beggar. Why, there he is in front of you and he

laughing out of his wrinkled face.

Blind Beggar. Where, where?

Lame Beggar. Why, there, between you and the ash-tree.

Blind Beggar. There’s nobody there – you’re at your lies

again.

Lame Beggar. I am blessed, and that is why I can see the

holy saint.

Blind Beggar. But if I don’t see the saint, there’s some-

thing else I can see.

Lame Beggar. The blue sky and green leaves are a great

sight, and a strange sight to one that has been long

blind.

Blind Beggar. There is a stranger sight than that, and

that is the skin of my own black sheep on your back.

Lame Beggar. Haven’t I been telling you from the peep

o’day that my sheepskin is that white it would

dazzle you?

Blind Beggar. Are you so swept with words that

you’ve never thought that when I had my own two

eyes, I’d see what coulour was on it?

Lame Beggar [very dejected]. I never thought of that.

Blind Beggar. Are you that flighty?

Lame Beggar. I am that flighty. [Cheering up.] But am I

not blessed, and it’s a sin to speak against the

blessed?

Blind Beggar. Well, I’ll speak against the blessed, and

I’ll tell you something more that I’ll do. All the

while you were telling me how, if I had my two

eyes, I could pick up a chicken here and a goose

there, while my neighbours were in bed, do you

know what I was thinking?

Lame Beggar. Some wicked blind man’s thought.

Blind Beggar. It was, and it’s not gone from me yet. I

was saying to myself, I have a long arm and a strong

arm and a very weighty arm, and when I get my own

two eyes I shall know where to hit.

Lame Beggar. Don’t lay a hand on me. Forty years we’ve

been knocking about the roads together, and I

wouldn’t have you bring your soul into mortal peril.

Blind Beggar. I have been saying to myself, I shall know

where to hit and how to hit and who to hit.

Lame Beggar. Do you know that I am blessed?

Would you be as bad as Caesar and as Herod and

Nero and the other wicked emperors of antiquity?

Blind Beggar. Where’ll I hit him, for the love of God,

where’ll I hit him?

[Blind Beggar beats Lame Beggar. The beating takes the form of a dance and is accompanied

on drum and flute. The Blind Beggar goes out.

Lame Beggar. That is a soul lost, Holy Man.

First Musician: Maybe so.

Lame Beggar. I’d better be going, Holy Man, for he’ll

rouse the whole country against me.

First Musician. He’ll do that.

Lame Beggar. And I have it in my mind not even

myself again with the martyrs, and the holy con-

fessors, till I am more used to being blessed.

First Musician. Bend your back.

Lame Beggar. What for, Holy Man?

First Musician. That I may get up on it.

Lame Beggar. But my lame legs would never bear the

weight of you.

First Musician. I’m up now.

Lame Beggar. I don’t feel you at all.

First Musician: I don’t weigh more than a grasshopper.

Lame Beggar. You do not.

First Musician. Are you happy?

Lame Beggar. I would be if I was right sure I was

blessed

First Musician. Haven’t you got me for a friend?

Lame Beggar: I have so.

First Musician. Then you’re blessed.

Lame Beggar. Will you see that they put my name in

the book?

First Musician. I will then.

Lame Beggar. Let us be going, Holy Man.

First Musician. But you must bless the road.

Lame Beggar. I haven’t the right words.

First Musician. What do you want words for? Bow to

what is before you, bow to what is behind you, bow

to what is to the left of you, bow to what is to the

right of you. [The Lame Beggar begins to bow.

First Musician. That’s no good.

Lame Beggar. No good, Holy Man?

First Musician. No good at all. You must dance.

Lame Beggar. But how can I dance? Ain’t I a lame man?

First Musician. Aren’t you blessed?

Lame Beggar. Maybe so.

First Musician. Aren’t you a miracle?

Lame Beggar. I am, Holy Man.

First Musician. Then dance, and that’ll be a miracle.

[The Lame Beggar begins to dance, at first clumsily, moving about with his stick, then he throws away the stick and dances more and more quickly. Whenever he strikes the ground strongly with his lame foot the cymbals clash. He goes out dancing, after which follows the First Musician’s song.

First Musician [singing]

Minnaloushe creeps through the grass

From moonlit place to place.

The sacred moon overhead

Has taken a new phase.

Does Minnaloushe know that his pupils

Will pass from change to change,

And that from round to crescent,

From crescent to round they range?

Minnaloushe creeps through the grass

Alone, important and wise,

And lifts to the changing moon

His changing eyes.

The End

MOTANUL ȘI LUNA

Personajele piesei

UN CERȘETOR ORB

UN CERȘETOR OLOG

TREI MUZICANȚI

Scena. – Scena este orice loc gol cu un zid în spate, în fața căruia stă un paravan cu un model, ori atârnă o draperie cu un model ce sugerează Fântâna Sfântului Colman. Trei muzicanți șed în apropierea fântânii, cu țiteră, tobă și flaut. Au fețele sulemenite ca niște măști.

PRIMUL MUZICANT [cântă]:

Motanul se duce și vine,

Iar luna se-nvârte și ea

Și neamul de-aproape al lunii,

Motanul, târâș, o privea.

Se uita Minnaloushe la lună,

Gemea, rătăcea cum vroia,

Dar lumina curată și rece din cer

Sângele de-animal îi răscolea.

[Intră doi cerșetori – un orb cu un olog în spinare. Poartă măști grotești. Cerșetorul orb numără pașii.]

CERȘETORUL ORB: O mie șase, o mie șapte, o mie nouă. Ia seama, acuma, că ar trebui să se vadă fântâna lui Sân Colman. Cerșetorul din răscruce a zis că e la o mie de pași de unde se afla el și încă vreo doi pe deasupra. Ia seama acuma, zărești frasinul ăl mare de îi mai sus de ea?

CERȘETORUL OLOG [dându-se jos]: Nu, nu încă.

CERȘETORUL ORB: Apoi pesemne că am luat-o greșit; că mereu ai fost un zburătacit și poate nici nu-i dusă ziua și faci tu ceva să mă înec în râul din Kiltartan ori pesemne taman în mare.

CERȘETORUL OLOG: Te-am adus pe drumul bun, dar ești leneș, Orbule, și umbli cu pași tare mici.

CERȘETORUL ORB: Tare mai ești îndrăzneț, și de unde până unde pași mari când te țin în spinare de la crăpatul zorilor?

CERȘETORUL OLOG: Și pesemne cerșetorul din răscruce o fi scornit când a zis o mie de pași și mai câțiva pe deasupra. Tu și cu mine, că suntem cerșetori, știm noi cum umblă cerșetorii, și poate că nici nu a măsurat, de leneș ce e.

CERȘETORUL ORB: Hai, sus. Că prea vorbești mult.

CERȘETORUL OLOG [sculându-se]: Că așa cum ziceam, așa leneș cum e – O, O, O, nu mă mai ciupi de pulpă, că n-am să mai scot o vorbă neîntrebat.

[Merg o dată de jur împrejurul scenei în ritmul tobei, iar mișcarea e însoțită de următorul cântec.]

PRIMUL MUZICANT [cântă]:

Minnaloushe aleargă prin iarbă,

Cu pași delicați pășește.

Vii la dans, Minnaloushe, vii la dans?

Când neam cu neam se-ntâlnește

Ce e mai bun ca un dans?

Poate că luna va învăța,

Sătulă de dans curtenesc,

Un altfel de dans.

CERȘETORUL ORB: Vezi frasinul ăl mare?

CERȘETORUL OLOG: Păi îl văd, văd și zidul de dedesupt, și piatra teșită, și ce stă pus pe piatră; ia, uite un loc bun și uscat de îngenuncheat.

CERȘETORUL ORB: Păi te poți da jos. [Cerșetorul olog se dă jos.] Începe să-mi stăruie în minte că mare nebun îs, dar tu m-ai îmboldit cu vorba ta zburătăcită.

CERȘETORUL OLOG: Cum să fii mare nebun să îl rogi pe sfânt să îți dea înapoi lumina ochilor?

CERȘETORUL ORB: Sunt mulți din ăia care îi dau bani orbului, dar n-ar da decât o vorbă de ocară omului întreg, și dacă n-ar fi fost un – dar oricum nu înseamnă nimic.

CERȘETORUL OLOG: Dacă spun tot ce-mi stă pe suflet, n-o să mă lovești?

CERȘETORUL ORB: De data asta nu.

CERȘETORUL OLOG: Atunci am să-ți spun de ce nu ești mare nebun. Când mergi să înhați o găină, sau poate o gâscă rătăcită pe drum, sau o varză din grădina din vecini, trebuie să merg călare pe spinarea ta; iar dacă vreau o gâscă, sau o găină, îmi trebuie picioarele tale să mă țină.

CERȘETORUL ORB: Păi asta așa e, și dacă am fi oameni întregi și am merge fiecare pe drumul lui, iar ar fi cale lungă între noi.

CERȘETORUL OLOG: Și ți se duce și toată agoniseala, tot pentru că ești orb.

CERȘETORUL ORB: Îți fi voi toți coțcari și hoți, dar încă oi mai fi stând și eu cu ochii pe câțiva.

CERȘETORUL OLOG: Că dacă nu-i cin’ să vadă cine se strecoară pe ușă, ori cine încalecă zidul ogrăzii, mulți cad în cruntă ispită din cauza ta, și asta nu e bine, îți zic, nu e bine deloc. Pentru că ești tu orb, mulți or avea de adăstat în Purgatoriu.

CERȘETORUL ORB: Ești tu coțcar, Ologule, dar s-ar putea să ai dreptate.

CERȘETORUL OLOG: Și da’ de l-om vedea pe Preasfântul astăzi, că mai e câte unul de îl vede, și poate că asta o fi o treabă mai strașnică decât să am eu picioarele mele, cu toate că și picioarele îs o treabă strașnică.

CERȘETORUL ORB: Iar ți se zburătăcește mintea, Ologule; ce-ar putea fi mai bine pentru tine decât să ai și tu picioarele tale?

CERȘETORUL OLOG: Crezi oare că Preasfântul o să aplece urechea la noi, că noi nu știm vreun Ave ori Paternoster de spus înainte sau după rugăciune?

CERȘETORUL ORB: Îi fi tu înțelept și îți zboară gândul, tragi tu cu ochiul în stânga și în dreapta, dar îs multe lucruri despre inima omului pe care nu le știi.

CERȘETORUL OLOG: Dar e la mintea cocoșului că o să-l deranjăm, și te pomenești că i-o fi plăcând latina.

CERȘETORUL ORB: Mă bate pe mine gândul că Preasfântul o să fie mai mulțumit de noi că nu știm nicio rugăciune, și cel mai bine ar fi să zicem ce vrem pe limba noastra simplă. Ce plăcere să gasească el la toată adunarea aceea de preasfinți ce i se închină la fântână de sărbători și dumineca, când ei sunt pesemne tot atât de preacurați ca el?

CERȘETORUL OLOG: Ciudat lucru spui, dar îl spui oare așa cum l-aș spune eu sau altul, ori ca orbul?

CERȘETORUL ORB: Îl spun ca orbul, îl spun pentru că de când am orbit în al zecelea an de viață, tot aud și îmi amintesc ce cunoaște lumea.

CERȘETORUL OLOG: Și tu, ca orb, zici că un sfânt, ce trăiește în apă curată în fântână, ar sta mai degrabă de vorbă cu un păcătos.

CERȘETORUL ORB: Mai ții minte ce ți-a spus cerșetorul despre preasfântul din conacul din Laban?

CERȘETORUL OLOG: Nu mi-a rămas nimic în minte, Orbule.

CERȘETORUL ORB: Ce face el toată ziua, bate drumurile aiurea cu destrăbălatul ăla bătrân din ținutul Mayo, iar el, când colo, urăște femeile de când îi el pe lume. Și ce vorbesc ei la lumina lumânării sau ziua în amiaza mare? Destrăbălatul ăl bătrân îi înșiră toate câte a păcătuit, ori poate că nici n-a păcătuit, iar omul din Laban se străduie să îl cârmească și să îl potolească, să nu mai vorbească.

CERȘETORUL OLOG: Poate l-o fi convertind.

CERȘETORUL ORB: Dacă ai fi orb, nu ai spune așa o prostie gogonată. Nu vrea să îl preschimbe, nu, nici pentru toată Irlanda. Dacă ar fi diferiți, ce-ar mai avea de stat la vorbă, ei, la asta poți să îmi raspunzi?

CERȘETORUL OLOG: Un lucru e sigur, între noi doi multă înțelepciune încape.

CERȘETORUL ORB: Apoi Biserica ne spune că fiecare om are pesemne un sfânt care să îl grijească, iar gândul ăsta e un gând bun, și dulce și plin de alinare, și eu, care îs orb, mărturisesc lumii întregi că cu cât e mai mare păcătosul, cu atât e mai mare plăcerea sfântului. Sunt sigur și convins că Sân Colman nu și-ar dori în nici un caz ca noi să fim altminteri de cum suntem.

CERȘETORUL OLOG: Nu mă dau bătut, că, așa cum spuneam, pesemne tare îi place latina.

CERȘETORUL ORB: Deci asta faci, mă contrazici? Ajung cu brațul până la tine? [Învârtind bățul.]

CERȘETORUL OLOG: Nu ajungi, Orbule, n-ai cum mă atinge; dar cum spuneam --

PRIMUL MUZICANT [vorbește]: Vrei să te vindeci sau vrei binecuvântarea?

CERȘETORUL OLOG: Doamne apără-ne, asta e vocea sfântului, și noi nu suntem în genunchi.

[Îngenunghează amândoi]

CERȘETORUL ORB: Stă în fața noastră, Ologule?

CERȘETORUL OLOG: Nu îl văd defel. O fi în frasin, sau sus, în văzduh.

PRIMUL MUZICANT: Sunt sfânt și sunt singur. Vrei să primești binecuvântarea și să rămâi orb, și să rămânem de-a pururi împreună?

CERȘETORUL ORB: Nu, nu, Preacuvioase, dacă trebuie să aleg, vreau să am lumina ochilor, că cei ce văd îmi fură întruna agoniseala și mă mint, și pesemne că și dintre cei ce îmi stau aproape. Așa că nu mi-o lua în nume de rău, Preasfinte, că cer să capăt lumina ochilor.

CERȘETORUL OLOG: Nu-l fură nimeni și nimeni nu-l minte, toate astea îs numai în mintea lui, zău așa. Toată ziua a fost cu gura pe mine pentru că își închipuie că i-am furat o oaie.

CERȘETORUL ORB: Din pricină că i-am atins cu mâna haina din blană de oaie, dar oaia mea era neagră, așa se zice, iar el îmi zice, Preasfinte, că blana lui e din cea mai drăguță de lână albă, de e o bucurie să te uiti la ea.

PRIMUL MUZICANT: Ologule, vrei să te vindeci, ori vrei binecuvântarea?

CERȘETORUL OLOG: Cum ar fi dacă aș fi binecuvântat?

PRIMUL MUZICANT: Ai fi din neamul sfinților binecuvântați și al mucenicilor.

CERȘETORUL OLOG: E adevărat oare că este o carte și că numele ălor binecuvântați sunt însemnate în cartea aia?

PRIMUL MUZICANT: De multe ori am văzut cartea aceea, iar numele tău o fi acolo.

CERȘETORUL OLOG: Ar fi strașnic lucru să pot sta pe picioarele mele, dar mă bate gândul că mai strașnic ar fi dacă mi-ar fi numele în cartea aia.

PRIMUL MUZICANT: Ar fi mai strașnic.

CERȘETORUL OLOG: Rămân tot olog, Preasfinte, și să fiu binecuvântat.

PRIMUL MUZICANT: În numele Tatălui, al Fiului si al Sfântului Duh, îi dau vederea acestui Orb și îl binecuvântez pe acest Olog.

CERȘETORUL ORB: Văd tot acum, văzduhul albastru și frasinul cel mare, și fântâna și piatra aia teșită, - toate așa cum i-am auzit pe oameni vorbind - și toate câte le pun ăi de se roagă pe piatră, mărgelele, și lumânările și foile rupte din cărțile de rugăciuni, și agrafele și nasturii. E o priveliște măreață și binecuvântată, dar nu te văd pe tine, Preasfinte – să fii oare acolo sus în copac?

CERȘETORUL OLOG: Ei, uite-l colo în fața ta, și râde, cu fața brăzdată toată.

CERȘETORUL ORB: Unde, unde?

CERȘETORUL OLOG: Ei, ia acolo, între tine și frasin.

CERȘETORUL ORB: Nu e nimeni acolo – iar te-ai apucat să minți.

CERȘETORUL OLOG: Eu sunt binecuvântat, și de aia îl văd pe Preasfânt.

CERȘETORUL ORB: Dar dacă nu îl văd pe Preasfânt, văd eu altceva.

CERȘETORUL OLOG: Văzduhul albastru și frunza verde sunt o priveliște măreață, și ciudată priveliște pentru omul orb de multă vreme.

CERȘETORUL ORB: E o priveliște și mai ciudată decât asta, adică blana neagră de la oaia mea pe spinarea ta.

CERȘETORUL OLOG: Nu ți-am spus dară încă de la crăpatul zorilor că blana mea de oaie e așa de albă că te năucește?

CERȘETORUL ORB: Așa de tare te-au furat vorbele că nu te-ai gândit defel că atunci când o să văd cu ochii mei, o să văd ce culoare are?

CERȘETORUL OLOG [foarte abătut]: Nu m-am gândit defel.

CERȘETORUL ORB: Atâta ești de zburătăcit?

CERȘETORUL OLOG: Atâta sunt de zburătăcit. [Se înveselește] Dar oare nu îs binecuvântat, și e păcat să vorbești împotriva ălor binecuvântați?

CERȘETORUL ORB: Ei, iaca, o să vorbesc împotriva ălor binecuvântați, și îți mai spun eu ce o să fac. Tot timpul când îmi ziceai că, dacă aș avea văz, aș putea înhăța o găina ici, o gâscă colea, când s-or duce vecinii la culcare, știi ce îmi trecea prin gând?

CERȘETORUL OLOG: Vreun gând hain de om orb.

CERȘETORUL ORB: Așa e, și încă nu mi-a trecut. Îmi ziceam că am brațul lung și puternic, și cu greutate, iar când o să am și ochii din cap, o să știu eu unde să lovesc.

CERȘETORUL OLOG: Să nu pui mâna pe mine. Patruzeci de ani am bătătorit drumurile împreună, și n-aș vrea să-ți ajungă sufletul în primejdie de moarte.

CERȘETORUL ORB: Îmi spuneam că o să știu unde să lovesc și cum să lovesc și pe cine să lovesc.

CERȘETORUL OLOG: Tu nu știi oare că eu îs binecuvântat? Vrei să fii hain ca Cezar și ca Irod și ca Nero și ăilalți împărați răi din străbuni?

CERȘETORUL ORB: Unde să-l lovesc, pentru numele lui Dumnezeu, unde să-l lovesc?

[Cerșetorul orb îl bate pe cerșetorul olog. Bătaia ia forma unui dans și este acompaniată la tobă și la flaut. Cerșetorul orb iese.]

CERȘETORUL OLOG: Iată un suflet pierdut, Preasfinte.

PRIMUL MUZICANT: Așa o fi.

CERȘETORUL OLOG: Mai bine mă aștern la drum, Preasfinte, pâna nu scoală toată țara împotriva mea.

PRIMUL MUZICANT: Așa va face.

CERȘETORUL OLOG: Și mie îmi stă în gând să mă împac iară cu mucenicii și cu preasfinții mărturisitori, până m-oi mai obișnui cu binecuvântarea.

PRIMUL MUZICANT: Apleacă spatele.

CERȘETORUL OLOG: De ce, Preasfinte?

PRIMUL MUZICANT: Ca să mă sui eu.

CERȘETORUL OLOG: Dar picioarele mele, oloage cum sunt, nu or putea să te țină.

PRIMUL MUZICANT: M-am suit deja.

CERȘETORUL OLOG: Nici că te simt.

PRIMUL MUZICANT: Nu trag mai mult decât un greiere.

CERȘETORUL OLOG: Nu tragi.

PRIMUL MUZICANT: Ești fericit?

CERȘETORUL OLOG: Aș fi, dacă aș fi chiar sigur că îs binecuvântat.

PRIMUL MUZICANT: Nu sunt eu prietenul tău?

CERȘETORUL OLOG: Așa e.

PRIMUL MUZICANT: Atunci ești binecuvântat.

CERȘETORUL OLOG: O să ai tu grijă să îmi pună numele în carte?

PRIMUL MUZICANT: Așa voi face.

CERȘETORUL OLOG: Să purcedem, dar, Preasfinte.

PRIMUL MUZICANT: Dar trebuie să binecuvântezi drumul.

CERȘETORUL OLOG: Nu am cuvintele de trebuință.

PRIMUL MUZICANT: La ce îți trebuie cuvinte? Fă o plecăciune la ce se află înaintea ta, o plecăciune la ce se afla îndărăt, o plecăciune la ce se află la stânga ta, și fă o plecăciune la ce se află la dreapta.

[Cerșetorul olog începe să facă plecăciuni.]

PRIMUL MUZICANT: Așa nu merge.

CERȘETORUL OLOG: Nu merge, Preasfinte?

PRIMUL MUZICANT: Nu merge defel. Trebuie să dansezi.

CERȘETORUL OLOG: Dar cum să pot eu dansa? Nu sunt eu oare olog?

PRIMUL MUZICANT: Nu ești tu oare binecuvântat?

CERȘETORUL OLOG: Așa o fi.

PRIMUL MUZICANT: Nu ești tu oare o minune?

CERȘETORUL OLOG: Așa e, Preasfinte.

PRIMUL MUZICANT: Atunci dansează, și aceasta va fi o minune.

[Cerșetorul olog începe să danseze, la început stângaci, se mișcă cu bățul, apoi aruncă bățul și dansează din ce în ce mai repede. De câte ori izbește pământul cu piciorul olog se lovesc talgerele. Iese dansând, după care urmează cântecul Primului muzicant.]

PRIMUL MUZICANT [cântă]:

Minnaloushe se strecoară prin iarbă,

Prin locuri văzute de lună.

Luna cea sfântă pe cer,

Spre-o nouă fază îndrumă.

Să știe motanul că pupilele

Treptat i se schimbă și ele,

Că din lună plină-n semilună,

Iar din semilună-n lună plină?

Minnaloushe se strecoară prin iarbă,

Doar el, marcant și-nțelept,

Ridicând spre luna-n mișcare

Pupilele-i, tot schimbătoare.

SFÂRȘIT

Translation
PDF